Cu zeci de locuri de joacă în București, este dificil să îl alegi pe cel mai potrivit, pentru a sărbători ziua de naștere a copilului tău. Unele spații dispun de echipamente de joacă pe categorii de vârstă, în timp ce altele sunt dedicate exclusiv copiilor mai mici sau celor mai mari.
Totodată, există locuri de joacă cu servicii all inclusive, ce îți pun la dispoziție mâncare, animatori, fotografi și decorațiuni. Altele îți oferă doar posibilitatea de a închiria spațiul, iar tu trebuie să te ocupi de restul detaliilor.
Pentru a restrânge rezultatele căutării, ți-am pregătit o listă cu 10 întrebări utile, pe care să le ai în vedere, atunci când vrei să închiriezi un loc de joacă București. Descoperă-le în rândurile ce urmează:
- Care este vârsta minimă, admisă la locul de joacă?
Vârsta minimă, admisă la un loc de joacă, depinde de politica fiecărei locații în parte. La „Up in the Sky”, aceasta pornește de la +3 ani.
Astfel, în cei peste 1.000 de metri pătrați, dispuși pe 3 etaje, sunt așteptați copiii cu vârste între 3 și 14 ani, care vor găsi suficient spațiu de joacă, explorare și distracție. De altfel, etajul 2 – Pastel Floor – este un tărâm de basm, sigur pentru a fi explorat de prichindeii de + 2 ani.
- Dispuneți de zone dedicate pentru diferite grupe de vârste?
Este important pentru orice părinte să știe că sărbătoritul și micii invitați, vor avea un spațiu de joacă adecvat varstei lor. Tocmai de aceea, îți recomandăm să te asiguri că locul de joacă pe care urmează să îl închiriezi, dispune de zone dedicate pentru diferite grupe de vârste.
Așa cum am menționat mai sus, la „Up in the Sky”, zonele de joacă sunt dispuse pe 3 niveluri, fiecare dedicat unei grupe de vârstă, după cum urmează:
- Pastel Floor (+2 ani): este amenajat cu tobogane, pereți de escaladă, trambuline, obstacole drăgălașe și cuburi, ce îmbie prichindeii la joacă, încă din primele momente.
- Green floor (+3 ani): cu obstacole tip tubulatură, leagăne, piscină cu mingi, tiroliană, panou interactiv cu mingi și punți de trecere, pentru ca cei mici nu se plictisească nicio clipă.
- Aventura Floor (+7 ani): așa cum este firesc pentru un spațiu al aventurii, îi așteptăm pe copiii mai mari cu pereți de escaladă, sistem ninja warior, piscine cu cuburi, toriliene și multe alte surprize.
Asadar, copiii de toate vârstele sunt așteptați la „Up in the Sky” într-un mediu sigur și primitor, cu echipamente moderne de joacă, pregătite să fie explorate.
- Ce măsuri de siguranță sunt implementate?
Siguranța primează la un loc de joacă. De aceea, nu poți neglija acest aspect. Cât de sigure sunt echipamentele de joacă? Sunt ele testate și certificate? Sunt utilizate materiale moi, care absorb șocurile, în caz de căderi, pentru a preveni accidentările?
Grijile tale sunt ascultate la „Up in the Sky. Ca atare, toate echipamentele pe care noi le punem la dispoziția copiilor sunt testate de către TUV Rheinland Germania și dispun de certificate de conformitate, fiind 100% sigure pentru copii.
De asemenea, se fac verificări periodice ale echipamentelor de joacă, pentru a identifica orice defecte ar putea apărea.
- Cât de des se dezinfectează spațiul de joacă?
Frecvența și atenția cu care se dezinfectează spațiul de joacă, nu pot fi trecute cu vederea. Discută acest aspect, înainte de a închiria un spațiu pentru petreceri private copii.
Cum procedăm noi, pentru a asigura un mediu de joacă sigur pentru cei mici? Ei bine, noi efectuăm o igienizare temeinică a spațiului nostru, după fiecare petrecere. De asemenea, oferim părinților protecție pentru încălțăminte la intrarea în locul de joacă, iar mâncatul și băutul sunt permise doar în zone special amenajate.
- Cât durează o petrecere pentru copii?
Care este durata petrecerii pentru copii? De cele mai multe ori, aceasta este de 3 ore, timp suficient pentru ca invitații să se bucure de activități distractive, fără să intervină oboseala.
Verifică acest aspect cu proprietarul locației pe care vrei să o închiriezi. Dacă în cazul copiilor mai mici, de 3-4 ani, 1 oră și 30 de minute poate fi suficientă, cei mai mari pot avea nevoie de 3 ore, pentru a se bucura de toate activitățile care le atrag atenția și a se juca cu prietenii.
- Este permis accesul cu mâncare și băutură din afara locului de joacă?
Unele locuri de joacă permit accesul cu mâncare și băutură, în timp ce altele îți dau voie să aduci doar tortul, cât timp acesta este însoțit de un certificat de conformitate, așa cum este și cazul nostru.
Această măsură este necesară, pentru a ne asigura că petrecerea este doar un prilej de bucurie și nu se încheie cu incidente nedorite, care să le pună în pericol sănătatea micuților.
- Ce reguli trebuie respectate de copii și părinți?
Și această întrebare este potrivită, pentru a înțelege mai bine care sunt regulile pe care trebuie să le respecți. Este important ca echipamentele de joacă fie utilizate în scopul pentru care au fost concepute.
Nu se permite accesul cu bețe, foarfecă sau alte obiecte ascuțite. De asemenea, este de preferat ca cei mici să nu își aducă jucăriile sau animalele de companie la locul de joacă.
Acestea sunt reguli de respectat și la „Up in the Sky”, astfel încât fiecare eveniment privat pentru copii să se desfășoare în siguranță și fără neplăceri.
- Aveți o zonă de socializare pentru părinți?
Cu toate că atenția ta se va îndrepta către copii, părinții invitați la petrecere au nevoie de o zonă specială, unde să poată socializa. Multe locuri de joacă dispun de un astfel de spațiu, dar răspunde acesta nevoilor tale? Cât este de generos și cum este amenajat? Fiecare detaliu completează o atmosferă primitoare și relaxantă pentru părinți.
Spre exemplu, la „Up in the Sky”, avem o zonă generoasă de socializare și terasă în aer liber, completată de un bar, unde poți servi băutura preferată. De aceea, suntem o alegere inspirată, pentru a petrece alături de noi ziua de naștere a copilului tău, oferind liniște celor mari și distracție nelimitată celor mici.
- Asigurați personal calificat de supraveghere și servire?
Atmosfera unei petreceri pentru copii este mult mai relaxată, dacă ai sprijinul unui personal de supraveghere. Dar acesta nu este asigurat la toate locurile de joacă, ceea ce pune și mai multă presiune pe părinți, care au nevoie de câteva momente de liniște.
Întreabă dacă îți este asigurat personal dedicat pentru servire, dar și supraveghetori care să se joace alături de copii și veghează la siguranța lor. Te asigurăm că ceilalți părinți, participanți la petrecere, vor aprecia eforturile tale.
- Cât costă o petrecere pentru copii?
O altă întrebare de adresat, când închiriezi un loc de joacă și poate cea mai importantă pentru unii părinți, este cât costă o petrecere pentru copii? Ce servicii sunt incluse în costul de închiriere al spațiului de joacă?
Prețul variază în funcție de durata închirierii și serviciile oferite. Unele locații, precum este și „Up in the Sky”, îți pun la dispoziție pachete all inclusive, cu mâncare, băutură, decorațiuni, animatori și accesorii party, astfel încât tu să beneficiezi de tot ce ai nevoie.
Urmează să sărbătorești ziua de naștere a copilului tău și mai ai întrebări la care ești nerăbdătoare să primești răspuns? Atunci contactează-ne la 0766 889 889, de luni până duminică, între orele 10:00 și 18:00.
Iar dacă ești curioasă să vezi cum se desfășoară o petrecere la „Up in the Sky”, urmărește-ne pe pagina de Facebook. Fotografiile și filmulețele noastre surprind magia fiecărei petreceri pentru copii, unde toți invitații prind aripi să zboare cât mai sus, pe culmile veseliei și ale aventurii.


